sâmbătă, 9 decembrie 2017

Singur în Baiul sudic, 7 decembrie 2017





Joi 7 decembrie 2017, în a doua zi a miniconcediului luat în special din greaţă faţă de moş Nici O Laie, cobor din pat pe la 3:30, după aproximativ 4 ore de somn. Târziu, foarte târziu (la 05:07) pornesc spre gară dar, spre norocul meu, ajung mai repede decât credeam (în vreo 50 de minute ajungeam la gară, trenul meu, la care aveam deja bilet luat, urma să plece la 6:23). Nu eram tocmai optimist din două motive: urma să mă plimb printr-o zonă necunoscută pe o prognoză relativ pesimistă de vânt puternic (fusese, poate încă era în vigoare, atenţionare de vânt până la 100 km/h în munţii din Prahova, la peste 1700 m altitudine).

Pornesc deci cu trenul, singur în nişa mea de 4 locuri. În apropiere, un grup de liceeni care mergeau cu şcoala la Buşteni. Nici gălăgioşi, nici prea cuminţi, copii păreau destul de normali. Pe la Breaza Nord am senzaţia că sunt deja la Comarnic deci casc bine ochii pentru că urmau, teoretic, Posada şi Valea Largă. În realitate, am mai avut ceva de aşteptat până la Comarnic. Pe tren am timp să mănânc, să studiez descrieri de trasee de pe munţii noştri şi carpaţi.org, să-mi întind beţele telescopice, să casc ochii pe geam la o chestie (rachetă?) care se înălţa în văzduh prelungind în sus culorile răsăritului.

Când dau să-mi pun parazăpezile (nişte vechituri pe care nu ne-am îndurat să le aruncăm, deşi avem parazăpezi noi în casă) constat că uneia îi lipseşte chinga care trece pe sub bocanc. Îmi spun că o pun aşa, mai mult de formă dar îmi amintesc imediat că am sfoară la mine. Din două table care erau la îndemână în tren cu una am reuşit să tai sfoara. Am improvizat o legătură care, mai târziu, avea să-şi demonstreze un singur punct slab: se lipea zăpada de sfoara aia ceva de speriat! Din când în când trebuia să dau din picior încercând s-o dezlipesc.

În sfârşit, la ora 08:46 cobor în Valea Largă pe ultima uşă a ultimului vagon, motiv pentru care am ratat peronul, sărind pe pietrişul ăla neplăcut. Câţiva metri mai încolo mă caţăr pe peron, trec pe lângă clădirea gării, sunt atent la cei trei căţeluşi care mişunau pe acolo nu ştiu cu ce intenţii (nu păreau duşmănoşi dar nici eu nu păream lipsit de apărare cu beţele întinse), între timp, pe o clădire de peste şine, remarc triunghiul roşu care pleacă de aici spre Cota 1000 (şoseaua Sinaia- Târgovişte).

Pe lungul pod peste Prahova, pe la mijloc, simt un balans ciudat şi-mi cam tremură inima de emoţie. Mă uit mai atent şi constat că podul este cumva atârnat de cabluri, nefiind tocmai stabil din cauza asta. E clar că nu aş vrea să-l traversez pe vânt puternic... Nu mai fusem pe podul ăsta de vreo 25 de ani, de când fusesem cu Daniel şi cu tata campat la Izvorul Rece. Tot de atunci aveam şi vagi amintiri despre drumul forestier care pleca din spatele motelului şi şerpuia prin pădurea tânără de conifere.

Gâfâi pe scările care mă scot aproape de şosea. Sunt cam la pământ cu antrenamentul anul acesta... Ies sus şi caut DN-ul. Ia-l de unde nu-i! Prind la ghici direcţia spre o staţie de electricitate (de aici se pare că pleacă linia electrică în lungul căreia evoluează mai încolo triunghiul roşu, în Bucegii sudici), observ o potecuţă exact când decisesem să mă întorc pentru a încerca prin altă parte. Merg paralel cu gardul staţiei de electricitate şi, în sfârşit, ies în DN 1, peste drum de Izvorul Rece. Căţeii de dincolo de gard au stat cuminţi.

În următorii 200 m trebuia să traversez şoseaua într-o zonă pe unde, în condiţii normale, nu traversează nici dracul, motiv pentru care nu există nici cea mai vagă urmă de trecere de pietoni. O iau deci spre sud, pe dreapta drumului, căutând momentul potrivit pentru traversare. Exact la ramificaţia drumului forestier (vechi, zice documentaţia) Valea lui Bogdan am noroc să pot traversa după ce urmăresc un minut tablele pe roţi care aveau prioritate. Nici nu trec bine şoseaua că observ în faţa curţii amplasate strategic exact la ramificaţia forestierului un dulău măricel, liber. Mă pregătesc să trec, cu grijă la mişcările uriaşului lătrător. Din fericire, nu se apropie prea mult, mulţumit probabil că am ocolit cât de pe departe se putea curtea pe care o păzea. Mai era pe acolo o pocitanie mică lătrătoare dar pe aia aproape că nu am băgat-o în seamă.

Pe culmea (Culmea Gagul Mare, conform hărţilor) care începea să se ridice în stânga forestierului observ o potecă. Îmi spun că aş putea merge şi eu pe poteca aia dar, după ce citisem despre Valea lui Bogdan, eram totuşi mai tentat de drumul larg, cu atât mai mult cu cât mă aflam la prima vizită în zonă. Intru deci pe drum, depăşind pe stânga bariera care-l închide circulaţiei auto. Puţin mai sus, nişte afişe cu interdicţii anunţă o amenajare hidrotehnică. O depăşesc mulţumit că nu se mai agită câinii de jos. Curând drumul începe să urce mai abrupt, reduc ritmul (şi aşa lejer), casc ochii la pragurile construite în lungul Văii lui Bogdan, mă uit întrebător la urmele pe care le observ pe jos, vorbesc singur din când în când pentru a alunga astfel posibilele fiare ale pădurii care ar fi dorit să mă aibă pe post de masă de prânz, îmi amintesc un cântec şi... tot mai rece şi singur cărarea mă suie. Bine, nu era tocmai rece, poate puţin sub 0 grade. Mâinile nu simţeau nevoia de mănuşi şi eram tare mulţumit din cauza asta, având posibilitatea să consult GPS-ul (care, din nou, refuză să mai comunice complet cu calculatorul; boala asta pare pentru el la fel de obişnuită ca o răceală în cazul oamenilor, cauza fiind posibil comună: temperatură scăzută şi umiditate mare). Bine că am putut să-l încarc cu harta şi unele puncte mai mult sau mai puţin aproximate de diverse surse (de exemplu, preluate de pe opentopomap).

Urc, observ bornele de distanţă, îmi dau seama că cei vreo 5 km de drum nu sunt tocmai o exagerare. La borna de 2 km (cu 2-ul înscris într-un pătrat- dreptunghi) încep să mă gândesc că în cerc sunt înscrise cifrele legate de sute de metri iar în pătrat sunt cele legate de kilometri, fiind simplu să-ţi dai seama cam cât ai mers cu condiţia să remarci cifrele înscrise în patrulater.

Vine şi momentul în care observ pe jos şi urme de om. Părea să fie un drumeţ singur care cobora nu ştiu de unde. Undeva pe la jumătatea drumului urmele de om m-au părăsit făcând stânga şi nu au mai revenit. Poate aş fi luat-o şi eu după urme (că or fi ducând undeva) dar insist totuşi să mă ţin de drum ca beţivul de gard. Tot sperând la poienile din descriere, mă trezesc ieşit în singura poiană de până aici, cea în mijlocul căreia tronează o construcţie care are în dreapta (cum o priveşti venind de jos) o terasă de lemn izolată de exterior cu folie de LDPE. Nu observ nicio mişcare în zonă aşa că-mi imaginez că nu-s acasă silvicii. Poate m-aş fi adăpostit un pic pe terasa aia (nu că aş fi avut reală nevoie, bine îmbrăcat şi pe o temperatură plăcută, alăturată unui fantastic cer senin) dar, aflându-mă în dreptul ei, aud lătrat mai jos. Mă întorc şi observ doi dulăi care lătrau în direcţia din care venisem eu. Mi-am imaginat că latră după cine ştie ce lighioană şi aproape că le eram recunoscător că o alungă. Îi întreb dacă au văzut ursul de parcă m-ar înţelege. Unul dintre câini vine spre mine aparent prietenos (dădea din coadă) dar totuşi lătrând. Am grijă să pun un băţ între mine şi el. Un pic enervat de senzaţia de oarecare ameninţare, încep să-i vorbesc iar: Mai bine mi-ai spune în ce direcţie continuă drumul!

Relativ liniştit, continui uşor prin dreapta clădirii (între ea şi plantaţia tânără de conifere), cânii mă lasă în pace, mai sus dau din nou în ditamai drumul, văd un tractor cu lanţuri pe roţi (probabil el făcuse urmele pe care le remarcasem mai jos), îmi dau cu presupusul că sunt pe noul drum din stânga (geografic) Văii lui Bogdan, un pic debusolat îmi pun problema să cobor în dreapta pe acesta dar în acelaşi timp observ nişte urme care fug undeva în stânga drumului. După ce casc un pic gura pe acolo o iau pe acele urme, urc un pic relativ abrupt şi, puţin mai încolo, intersectez un nou drum, lat, frumos, uşor de urmărit. Îmi pun pentru o clipă problema că am scurtat o serpentină a drumului de jos şi că, la o posibilă întoarcere pe aici, aş putea să fiu debusolat de serpentinele astea, urmand să-mi fie greu să prind direcţia corectă pe noul drum forestier de pe Valea lui Bogdan. Aveam totuşi soluţia întoarcerii pe propriile urme (fizice, lăsate în zăpada în strat subţire pe care am călcat aproape de la începutul urcării pe drum dar şi electronice, lăsate de trackul GPS pe care e posibil să nu reuşesc niciodată să-l descarc în calculator) aşa că nu eram cu adevărat îngrijorat.

În noul drum descoperit fac stânga şi, ceva mai încolo, în dreptul unei platforme mai largi pe care îmi imaginez că întorc utilajele, mă blochez câteva clipe neintuind o posibilă continuare. Un pic mai jos, tot pe acest drum nou, mă intersectez cu un nene care conducea doi cai. Undeva între acest nene şi platformă observ, despărţite de maxim 50 m, două lucruri interesante: un indicator rutier pentru succesiune de curbe din care prima la stânga şi o potecă relativ abruptă pe care continuau urmele de potcoave, undeva în dreapta, pornind în unghi de 30 de grade din drum. Ora 10:30.


Imediat după indicator drumul trece spre stânga, pe un pod.


În jos, pe direcţia din care veneam, drumul arăta aşa:


Spiritul de aventură părea să mi se atrofiat. Puteam să continui pe poteca aia dar am preferat din nou drumul. Care până la urmă m-a trădat lăsându-mă pradă unei poteci largi, plăcute, mergând cam pe curbă de nivel. Pentru că era încă devreme nu-mi făceam griji pentru direcţia în care merge această largă potecă. Bag totuşi ochiul în GPS şi constat că merge oarecum spre Vf. Gagul Mare. Nu-mi făceam griji pentru direcţie dar vântul puternic care se auzea deasupra copacilor începea să mă neliniştească. Nu ştiam dacă s-a prelungit avertizarea de vânt puternic, ştiam că meteoblue dă vânt spre 60 km/h pe Baiului aşa că se impunea ceva atenţie acordată acestui aspect. Presat de o necesitate, marchez teritoriul îngălbenind zăpada. Profit de pauză şi iau o pătrăţică de glucoză. Mă nemulţumeşte felul în care se aude vântul dar merg înainte. Las totuşi, pe acest traseu pe curbă de nivel, o indicaţie de direcţie. Trag cu bocancul o săgeată în dreptul căreia scriu VL în ideea de a mă orienta după ea în caz că mă întorc pe aici. 



Din poteca asta lată se vedea uneori interesant.



Puţin mai încolo, pădurea pare să se termine. Aproape de ieşire, zăpada cuminte de până aici se transformă în valuri troienite, piciorul afundându-se mai mult pe aceşti ultimi metri. Trag şi aici o săgeată utilă pentru întoarcere (dacă nu o acoperă zăpada transportată de vânt între timp) apoi ies într-o pajişte pe care bate vântul destul de turbat. Cât stau să fac poze şi să consult GPS-ul (se părea că nu sunt tocmai pe Gagul Mare dar în acelaşi timp în dreapta părea să se vadă culmea principală a Baiului) îmi cam îngheaţă mâinile aşa că scot nişte mănuşi puse încă din tren în buzunar, la îndemână. Căciula o pusesem mai jos, observând că adierea vântului se simte neplăcut la urechi. Aş fi pus cagula (ca să protejez mai bine gâtul) dar mi se părea că e destul de penibil să port cagulă în condiţii meteo totuşi prietenoase. Ora 11:25. 




Pe tren, la întoarcere, încercând să mă prind pe unde mă aflam când am ieşit din pădure, am tras concluzia (nu ştiu cât de corectă) că ajunsesem în punctul cu 1492 m altitudine marcat pe harta Munţii Noştri undeva la sud de Vf. Gagul Mare. Deci ceea ce consideram eu în teren ca fiind culmea principală a Baiului era de fapt doar zona Vf. Gagul Mare iar stâna pe care o observam era cel mai probabil stâna de la vest de Vf. Gagul Mare, pe Piciorul Gagului. 



Revin în punctul în care am ieşit din pădure. După pauză îmi spun că nu aş lua-o în dreapta, în sus, la vântul care se anunţa. Nu părea musai nici să mă întorc pe unde venisem. Mai exista a treia cale, în stânga, în jos, pe marginea pădurii. Printre urme de animale, pe direcţia asta păreau să se vadă uneori şi urme de om, încurajatoare. Decid pentru stânga-jos. Zăpada arăta diferit pe sectorul acesta. Oscilau acumulările în care bocancul intra aproape tot cu porţiunile cu zăpadă tare, tasată de vânt, pe care aproape că erau necesari colţarii. M-am descurcat călcând cu grijă şi ajutându-mă de beţe. Am mers cu spor, împins şi de vânt, până când culmea pe care coboram (vă spuneam mai devreme de Culmea Gagul Mare? ei bine, pe ea ajunsesem) a intrat în pădure. 



Se intuia o oarecare potecă dar tot mai era din când în când necesar câte un slalom pentru a ocoli porţiunile cu vegetaţie mai deasă. Încă mă deplasam repede. Uneori te întâmpina o poartă (ora 11:47).



Totuşi, ceva mai jos începea micul coşmar. Vegetaţia era din ce în ce mai deasă, variante de ocolire nu se vedeau, singura şansă era imitaţia de potecă care, uneori, trecea de-a dreptul printr-o tufă de măceş (sau ce-or fi fost chestiile alea cu ghimpi care mi-au pus la încercare atât îmbrăcămintea cât şi rucsacul, fiind chiar la un pas să-mi fure căciula care mi-a rămas atârnată într-un spin) sau la limită printre crengi de conifere care abia aşteptau să-mi intre în ochi. Panta creştea, terenul devenea alunecos (resturi de zăpadă peste noroi) aşa că au fost inevitabile vreo trei căzături în urma cărora, din fericire, nu m-am ales decât cu orgoliul vag şifonat. Nu ştiu de ce, în desişurile alea eram mai atent la potecă şi la distanţa pe care o mai aveam de parcurs până în drumul forestier decât la faptul că aş fi putut întâlni vreun urs. Prin urmare, am coborât destul de tăcut, pomenind totuşi foarte rar elefantul roz care se dă cu ruj. Deşi părea că nu a mai trecut nimeni de secole pe aici, din loc în loc mai întâlneam câte-un gunoi, semn că cineva, cu un nivel înalt de educaţie, trecuse totuşi pe aici cu mai mult sau mai puţin timp în urmă. Un loc mai plat şi mai larg apărut până la urmă pe această înghesuită potecă a fost tocmai bun pentru un mic popas de golit şi umplut. Era cam rece pentru unele părţi ale corpului aşa că am rezolvat cât se putea de repede.

Repornit la drum, dau în câteva minute de drumul forestier marcat aici cu borna 8 de distanţă. Ora 13:07. 




Înseamnă că puteau fi reale vocile de oameni pe care le auzeam în timpul popasului... Bine că nu i-a trecut nimănui prin cap să intre pe potecuţă şi să mă surprindă cu pantalonii off.

După boschetăreala asta am tras concluzia că nu orice potecă trasată pe o hartă chiar este o rută practicabilă în condiţii decente.

Dacă tot era devreme şi ajunsesem la drumul ăsta care, după ştiinţa mea, dacă era urmat la dreapta, îţi lăsa cel puţin o posibilitate de coborâre în Sinaia, l-am urmat la dreapta. Dacă vedeai cu câtă pasiune observam fiecare intrând de potecă spre dreapta, fiecare marcaj de distanţă, fiecare culme secundară marcată cu benzi roşii silvice ai fi putut crede că nu am mai văzut în viaţa mea munte, păduri sau drumuri forestiere. Am mai văzut, să ştii! Dar acum, băgat un pic în ceaţă de bibliografie, încercam să văd cu ochii mei cum stau lucrurile pentru a plănui şi alte plimbări. Şi am văzut câteva variante pe care, teoretic, s-ar putea urca spre Culmea Gagul Mare sau Piciorul Gagului, am văzut şi o variantă posibilă de coborâre spre Sinaia (citisem că ar fi două), situată în continuarea uneia dintre potecile de pe Piciorul Gagului (ora 14:40), am văzut că drumul forestier merge fără întrerupere până în Valea Câinelui şi că, după traversarea văii, o ia în susul ei, după cum citisem.

Prima potecă interesantă care pleacă spre dreapta din drum am observat-o la 13:35. Am urcat un pic pe ea cumva temându-mă că ea doar taie o serpentină a drumului. Este promiţătoare.




La 13:43 traversez pârâul Gagu. Drumul trece aici de-a dreptul prin apă. Din fericire nu am luat apă la bocanci.




Posibilă urcare în dreapta:


 
Bucegii şi oraşul Sinaia se văd uneori interesant de pe drum.






Pe drum, în afară de zonele noroioase sau cu pojghiţă de gheaţă (am alunecat de vreo două ori dar m-am redresat în beţe) nu m-au mai deranjat decât cele câteva maşini şi utilaje cărora le făceam loc să treacă staţionând cât mai în afara drumului. De câteva ori am observat afişe despre zonele de exploatare a lemnului, cu J, RO, nume firmă, tipul şi durata exploatării. Aşa transparente or fi peste tot exploatările? Dintr-o maşină, un nene m-a ţinut de vorbă câteva minute. Nefiind presat de timp, nu m-a deranjat (cu atât mai mult cu cât omul părea să cunoască locurile pentru că administrează un funicular undeva în Valea Câinelui). Am aflat de la omul ăsta că în pădurea dintre Valea lui Bogdan şi Valea Câinelui mişună un grup de 4 câini care obişnuieşte să alerge căprioarele. Nu-mi dau seama în ce măsură ar reprezenta un risc pentru mine dacă aş întâlni aceşti “vânători” de căprioare dar mă simt mai liniştit dacă nu-i întâlnesc.

Spre surprinderea mea, am observat într-un loc de pe dreapta drumului un izvor cu debit puternic care curgea printr-un lemn scobit. Nu eram însetat, nu am avut motiv să-mi pun problema potabilităţii apei, nu am gustat-o. Ora 14:16.



Cinci minute mai devreme observasem o culme cu marcaj forestier care părea urcabilă. Şi pe firicelul de apă de la izvor părea urcabil.

  
Legat de temperaturi, am dedus că nopţile sunt acum teribil de friguroase în Sinaia după faptul că, în şanţul de pe marginea forestierului, apa îngheţase. Am dat cu băţul în gheaţă, am spart-o şi am constatat că avea minim 1 cm grosime.

Ultima intersecţie de dinaintea traversării Văii Câinelui a fost asta:




După traversarea Văii Câinelui (pe care, cândva, era amenajat un izvor cu apă minerală) la ora 14:51 mi se face un pic greaţă văzând cât de noroioasă este varianta spre Sinaia. 



Teoretic, aveam timp să mă întorc pe drum până în Valea Largă până la RE 3010 la care aveam bilet dar am ales să înfrunt noroiul şi să continui spre Sinaia. Puţin mai încolo, intersectez un tractor care târa o bucată de copac. Mă plasez în stânga pentru a-i face loc dar tractoristul mă claxonează şi-mi face semn să mă urc în dreapta. Fac cum spune apoi urmăresc cum evoluează lucrurile. A ştiut omul ceva… Buşteanul avea tendinţa să se rostogolească în direcţia în care mă aşezasem eu iniţial, existând riscul să fiu călcat, lovit, strivit, agăţat. Continui prin noroi... 



Chiar la intrarea în oraş apare o problemă destul de mare. Traseul drumului, mai vag conturat aici, trece exact pe lângă o casă neîmprejmuită cu gard. Observasem din timp un câine liber dar, din stânga, apare alt câine în lanţ şi încă unul liber. Se apropie doi dulăi ameninţători, lătrând. Păreau decişi să muşte din beţe. Mă opresc să-i ţin de vorbă, încercând să nu mă surprindă cu beţele îndreptate în altă parte decât spre ei. Din casă, o tanti pare să încerce să-i potolească dar n-are prea mult spor. Cu paşi mici, reuşesc să trec de cei doi uriaşi, salut femeia şi aproape că-mi văd de drum ignorând o piticanie lătrătoare care mă luase în primire spre finalul incidentului. Mă văd pe aleea pietruită de la marginea oraşului. Mai trec oameni. Deci nu e chiar junglă aici... Totuşi, să treci cu drumul prin ceea ce ar putea fi curtea omului nu mi se pare deloc o idee inspirată. Oare era o variantă de ocolire pe care să nu o fi observat eu? Alta decât poteca spre Piscul Câinelui care ar da în culme în dreptul unei curbe la dreapta pe care o face punctul albastru în coborâre...

Continui pe aleea îngustă, trec două poduri (peste Prahova şi peste calea ferată), trec un mic pasaj subteran (nu m-am prins pe sub ce e făcut) apoi, printre două garduri, ajung în DN 1, la intersecţia acestuia cu ceea ce oficialii din Sinaia numesc Str. Clăbucet. Mie numai a stradă nu-mi seamănă chestia aia cu scări, poduri şi pasaje întortocheat plasate. Vestea bună e că, de acum ştiu să prind drumul de pe Valea Câinelui. Vestea proastă e că nu prea mai am curaj să trec pe lângă dulăii ăia. S-ar putea să caut totuşi cândva o variantă prin care din drumul forestier pe care am venit să mă conectez cu marcajul de pe Piscul Câinelui. O exista o zonă în care urcarea spre culme să fie rezonabil de abruptă...

De aici, pentru o vreme, eram pe teren cunoscut. Ştiam că mă aflu undeva la sud de gara Sinaia Sud aşa că, ieşit din Str. Clăbucet, fac dreapta. Acum gândindu-mă un pic mai mult, aş spune că eram mai inspirat dacă aş fi făcut stânga spre Izvorul Rece. Aş fi avut şanse să observ pe unde coboară poteca aia dinspre Picorul Gagului...

Merg pe partea dinspre râu a şoselei până la Sinaia Sud. Aici traversez pasarela şi mă mut pe partea stângă. Continui pe ea până la ramificaţia de gară unde ezit o clipă. Mă uit la ceas şi decid că am timp suficient pentru a ocoli prin centrul oraşului. Prin urmare, tot pe stânga, fac stânga. Pe la 15:30 fac ultima fotografie, lângă o biserică din Sinaia.


În apropierea Primăriei traversez spre dreapta sperând că voi găsi o patiserie care să vândă ceva care să mă atragă. Nu că aş fi fost flămând şi cu hrana din rucsac terminată (al patrulea sandwich oricum urma să-l mănânc acasă, a doua zi), doar aşa, de poftă. Totuşi, nu am găsit nimic interesant aşa că am trecut prin Sinaia fără să cheltui un leu. De fapt, de când am plecat de acasă şi până m-am întors nici nu am pus mâna pe bani. Chiar a fost o tură economică, cu Regio şi fără chestii care să stârnească pofta pe drum.


Cobor în gară, curăţ beţele telescopice de noroi, mănânc un sandwich, beau nişte zeamă de la Isostar, trag de timp cum pot şi, după vreo 2 ore, îmi vine personalul la care luasem bilet.

Pe tren cam dorm pe mine, acasă abia reuşesc să-mi desfac oarecum bagajul apoi trag un somn sănătos până a doua zi, tot liberă, cu somn pe săturate.

Cam asta a fost povestea învârtitului meu în jurul cozii în apropierea Vârfului Gagul Mare (1594 m altitudine).

CRONOLOGIE (conform GPS; orele din text sunt conform aparat foto)

09:04- sunt pe varianta veche a DF Valea lui Bogdan
10:11- ies din DF preţ de o posibilă serpentină
10:24- indicatorul rutier cu succesiune de curbe
10:40- sunt pe poteca lată pe curbă de nivel şi constat că e vânt puternic sus
10:55- pauză de îngălbenit zăpada
11:13- ies din pădure
11:27- bornă silvică 87
11:35- reintru în pădure
12:35- 12:53- popas deasupra DF
12:58- DF borna 8
13:26- bifurcaţie la dreapta la borna 18
13:35- traversez pârâul Gagu
13:41- bifurcaţie culme cu bandă roşie forestieră
13:43- borna 23
13:46- posibilă potecă spre dreapta
13:52- bifurcaţie spre dreapta
14:04- bandă roşie forestieră spre dreapta; teoretic aici ar trebui să continue poteca şi către stânga
14:08- izvor
14:32- potecă destul de clară atât în sus cât şi în jos
14:38- borna 45
15:09- DN 1
15:19- Gara Sinaia Sud
15:55- Gara Sinaia


Acum, la vreo 2 săptămâni înainte de Crăciun, simt că postarea asta s-ar fi putut numi şi altfel:

Cucurigu Gagu, suge p*** magu`!




duminică, 5 noiembrie 2017

Dobrogea de Nord, în ultimele zile de vară (7)- hărţile



Acum, la finalul poveştii despre concediul meu din luna octombrie 2017, postez hărţile (capturi România Digitală) pe care se văd deplasările mele.

Ziua 1, descrisă aici, a însemnat deplasare pe traseul Gara Brăila- Bac Brăila- Smârdan- Măcin- arătură:


Ziua 2, descrisă aici, a însemnat deplasare pe traseul arătură- Mânăstirea Izvorul Tămăduirii- Fântâna de Leac- Vf. Caramalău- Vf. Vraju- Vf. Piatra Râioasă- Vf. Sulucu Mic- Şaua Sulucu- Vf. Sulucu Mare- Valea Regiei- Carieră- Fântâna de Leac:


Ziua 3, de odihnă, este descrisă aici.

Ziua 4, descrisă aici, a însemnat deplasare pe traseul Fântâna de Leac- Mănăstirea Izvorul Tămăduirii- Carieră- curbă de nivel (aproximativ pe limita rezervaţiei, pe hărţi apare traseu de bicicletă pe aici)- Greci- Valea Morsu- Vf. Ţuţuiatu:


Ziua 5, descrisă aici, a însemnat deplasare pe traseul Vf. Ţuţuiatu- ramificaţie Valea Seacă/ Dealul cu Drum- traseul Dealul cu Drum- Greci- DN 22D- ramificaţie Mânăstirea Izvorul Tâmăduirii- Carieră- Mânăstirea Izvorul Tămăduirii- Fântâna de Leac:


Ziua 6, descrisă aici, a însemnat deplasare pe traseul Mânăstirea Izvorul Tămăduirii- Carieră- DN 22D- Autogara Măcin:




Dobrogea de Nord, în ultimele zile de vară (6)



Ziua 1 este descrisă aici
Ziua 2 este descrisă aici
Ziua 3 este descrisă aici
Ziua 4 este descrisă aici
Ziua 5 este descrisă aici


ZIUA 6, SÂMBĂTĂ 21 OCTOMBRIE 2017


Aproximativ 7 km mers pe jos


Am cam tremurat peste noapte. Până la urmă am mai pus haine pe mine şi, insistând să tremur, m-am înfăşurat în folia de supravieţuire. Vântul dădea semne că ar bate destul de tare, copacii auzindu-se cam toată noaptea cum se îndoaie. Când ies din cort dau de o ceaţă neprietenoasă. 


Înainte să ies afară mă igienizasem cât de cât cu şerveţele umede, mă parfumasem, îmi schimbasem hainele şi constatasem că, la finalul operaţiunilor, miroseam destul de bine, având încredere că nu le voi muta nasul din loc oamenilor lângă care voi sta în microbuz sau tren. Strâng fără elan, atent totuşi să nu plec spre oraş prea târziu. La 7:42 făceam prima poză a zilei deci e clar că eram de ceva vreme treaz. La 8:35 cortul încă apare în fotografii dar la 9:30 era deja strâns. M-am chinuit să îl usuc cât de cât dar n-am prea avut succes. Avea să înceapă să se usuce abia a doua zi, când l-a întins Daniel pe sârmă, în balcon. 



La 9:23 luam punctul, înainte de plecare. La 10:33 fotografiam troiţa din dreptul indicatorului Mânăstirea Izvorul Tămăduirii 3,5 km, la 10:43 intram în Măcin, în apropierea intersecţiei DN-ului cu str. Viticulturii pe care intrasem spre munte în prima seară. 


La 11:15 mă odihneam din nou pe banca din faţa acelui bloc, la 11:21 treceam pe lângă parcul din faţa Primăriei Măcin, un pic mai târziu eram în autogară şi consultam panourile cu programul microbuzelor. Teoretic urma să am direct de Bucureşti la 15:00 dar o doamnă care a ieşit din clădirea autogării m-a anunţat că am microbuz la 14:30, direct de Bucureşti dar cu schimbare în Brăila.

Mă întorc spre centru, mă opresc la terasa cu covrigi la nişte mici. Nu că aş fi terminat mâncarea din rucsac dar, cumva, simţeam nevoia de micii ăia... Nu ştiu din ce carne erau făcuţi dar s-au dovedit săţioşi şi gustoşi. Dacă adaug că, stând la terasa asta, m-a provocat la discuţii un localnic în vârstă cu discurs destul de plăcut, o să vă daţă seama ce repede a trecut timpul.


Revin în autogară aproape de 14:00. La 14:30 urc în microbuzul Tulcea- Brăila (soferul mă ajută ducându-mi rucsacul până în spaţiul de bagaje al maşinii), admir din goana maşinii locurile prin care călcam pe jos cu câteva zile în urmă, aştept răbdător să ne îmbarcăm pe bac la Smârdan, cobor din microbuz în zona gării Brăila, exact lângă microbuzul cu care urma să continui spre Bucureşti. La 16:00 porneam spre Bucureşti iar de aici nu mai e mare lucru de spus.


Ajuns acasă, stau o vreme la poveşti cu bătrânii apoi trec la somn. Daniel, care a ajuns acasă din Buila dincolo de miezul nopţii, m-a găsit adormit buştean.

CONCLUZII

Vreme extraordinară, parcă puţin prea caldă în timpul zilei. Nopţile cam bătea vântul. Temperaturile dimineţilor, serilor şi nopţilor, în cort, oscilau între 12- 17 grade. Ziua am avut vizibilitate perfectă, excepţie făcând dimineaţa înceţoşată din ziua plecării spre Bucureşti.

Peisajele sunt de multe ori plăcute în partea asta a Dobrogei. Încep să înţeleg oamenii precum cei care au dorit să traverseze Dobrogea de la vest la est, între Dunăre şi Marea Neagră. Din acest punct de vedere, am toate motivele să revin în zonă.

Oamenii locului te pot ignora cu succes (dar fără superioritate), te pot provoca la vorbă, pot face mici gesturi prin care să-ţi fie de folos, te pot ajuta să te orientezi.

Condiţia mea fizică a fost jalnică dar, adaptând planul de acasă la situaţia din teren, pot spune că sunt mulţumit de modul în care am luat contact cu acest colţ din Dobrogea.

Bagajul meu a fost cu vreo 4 kg mai greu decât era neapărat necesar. Am cărat mai multă mâncare (m-am întors acasă cu mai bine de 2 kg) şi mai multe haine (m-am întors cu vreo 2 kg de haine nepurtate) decât aş fi folosit chiar dacă aş fi stat 10 zile plecat, conform planului. Eu, la plecare, aveam 58 kg deci bagajul reprezenta cam 40 % din greutatea mea. La sosire nu am apucat să mă cântăresc.

GPS-ul, resetat înainte de plecare, arată la întoarcere că am parcurs un total de 107 km. Distanţa o presupun exagerată, ţinând cont că s-a pierdut uneori semnalul şi că, în timpul staţionărilor, el făcea roi de puncte şi mărea artificial distanţa.


În rest, GPS-ul raportează aşa:

Total ascent: 1593 m
Total descent: 1612 m
Maximum elevation: 466 m
La minimum elevation rezultatul e clar eronat: -106 m :)
Overall average: 2.5 km/h
Moving time: 41 ore şi 34 minute
 




este descrisă aici

Cheap Offers: http://bit.ly/gadgets_cheap
Ziua 1 este descrisă aici Ziua 2 este descrisă aici Ziua 3 este descrisă aici Ziua 4 este descrisă aici

Cheap Offers: http://bit.ly/gadgets_cheap