Pe bicicletă...

După ani în care aproape am ignorat-o se pare că de curând a început pentru mine anul bicicletei. Dimineaţă, după ce am dat o tură la poştă să-mi ridic cărţile comandate de la Polirom, mi-am luat bicicleta şi am plecat într-o plimbare. Peste 40 de minute (cu metroul aş fi făcut o oră) aveam să ajung la birou deşi nu pot spune că am pedalat din greu.

Când am reluat mersul pe bicicletă mă temeam că voi fi terorizat de trafic. Ciclopromenada 3 nu m-a speriat deloc. Plimbarea din ziua următoare a fost la fel de relaxantă. Ei bine, azi a venit rândul micilor frici...

Deşi era aglomerat, impresia generală era că avem toţi loc pe şosea, maşini şi biciclişti. Erau lungi sectoare de stradă în care, între maşinile parcate şi cele aflate în mers, era spaţiu suficient pentru a pedala. Adevărat, se mai găsea câte un şofer care, din neatenţie probabil, bloca acel spaţiu. La fel cum se mai găsea câte unul care depăşea pe dreapta apropiindu-se destul de emoţionant de bicicletă.

M-am simţit bine văzând cum depăşesc coloane de maşini. M-am simţit bine observând că m-a depăşit alt biciclist. M-am simţit bine într-o lume fără claxoane şi fără şoferi nervoşi.

Totuşi, în câteva momente, au existat fracţiuni de secundă de frică.

M-am temut atunci când sesizam prea târziu o maşină parcată perpendicular pe axul drumului care dorea să se înscrie în trafic, momente în care trăgeam brusc de ghidon în stânga, expunându-mă atât şoferului care ieşea cât şi celor care puteau veni din spate.

M-am temut atunci când, în mers, aproape m-am atins de un autobuz.

M-am temut când, la doi paşi de birou, încercând un viraj la stânga, m-am trezit încurcându-mă în intersecţie.

Totuşi, nimic rău nu s-a întâmplat aşa că sunt gata să plec, peste 2 ore, spre Arcul de Triumf, pentru a participa la plimbarea prilejuită de Ziua fără Maşini.

Iar mâine, pentru a nu fi din nou certat că mă laud că merg undeva şi apoi renunţ la idee (glumeam! nu m-am simţit certat, doar un pic tachinat... :D), voi merge în Iron City.

Acum, având bicicleta parcată în faţa biroului, constat că mi-e tare dragă. Şi când te gândeşti că aş putea să o urăsc sau măcar să o invidiez un pic pentru că, într-o zi de mai 2004, a fost mai intimă cu Roxana decât am fost eu vreodată... Obsesia!!!