N-ajung bine la birou că o tanti colegă se minunează de cât de bine arăt şi mă întreabă unde merg diseară. Intru în jocul ei şi îi spun că nu voi merge nicăieri deşi aş avea unde să merg (concertul Imre sau seara folk din Expirat, spre exemplu) dar că, uitându-mă în oglindă, era să nu mă mai recunosc nici eu. Continui reproducând gluma făcută pe seama mea cu ceva ani în urmă... La soare te poţi uita dar la mine ba, nu-i aşa?
Ideea e că înainte, dacă auzeam astfel de cuvinte, găseam o formă prin care să protestez sau să demonstrez că nu cred în ele. Eventual precizam că nu mă interesează aprecierile venite din partea respectivei persoane.
Mai târziu vine vorba de deviaţia de sept care, spunea el, poate apărea de la o lovitură puternică la nas. Total indiferent faţă de povestea omului o dau pe glumă: Deci să nu vă mai prind că-mi mai daţi cu ciocanul ăla în nas când mă bâzâie vreun ţânţar! :))
Apoi pomeneşte cineva de accidentul de la Red Bull fâl- fâl. Văzusem aseară la ştiri că a existat o concurentă lovită dar nu mă interesase să aflu ce a păţit exact. Prin urmare, glumesc din nou: Da, ştiu că s-a lovit cineva dar nu am căutat să aflu ce diagnostic au pus cei de la morgă când au consultat-o.
Oamenii s-au amuzat, eu m-am amuzat deşi glumele erau cam nesărate... Câteva minute mai târziu îmi aminteam un mic episod de aseară şi m-am întristat...
Peste toate astea planează o durere de spate care mă deranjează de dimineaţă, motiv numai bun să-mi amintesc de precedenta durere de acest gen care mă supărase acum 6 ani. Atunci a trecut repede poate şi datorită turei la munte descrise aici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu