vineri, 25 martie 2011

Casa cu prieteni revine în El Primer Comandante (sau regizorul Edy şi noul meu rol)

După o zi de muncă în care, nu mai ştiu în ce împrejurări, am râs cu gura până la urechi, m-am gândit că ziua ar putea continua fain motiv pentru care, firesc, am mers în El Primer Comandante pentru un studiu aprofundat cu privire la Casa cu prieteni în noua formulă de 5 oameni.

Deşi plecasem de acasă puţin mai târziu decât îmi propusesem, am mers fără grabă până-n club.

EDIT:Pe drum mi-a stat pe creier Vom fi singuri prin văi şi pe creste. Din noi doi va rămâne o poveste. Împreună vom fi şi ne vom iubi



S-a dovedit că am ajuns la ora potrivită. Se adunase deja ceva popor (majoritatea erau chipuri cunoscute) dar odată cu trecerea timpului au sosit noi oameni. Pentru prima dată de când merg eu acolo, vine şi Mysha. Îi spun că mi-a dat idei cu festivalul de la Mioveni. Îmi spune câte ceva pe tema asta, mai discutăm despre una, despre alta (concertul din Iron cu Magda, proiectele Ză` Duff, Elena, alte locuri cu alte cântări). Mai târziu, în pauza concertului, am ocazia să discut cu Sergiu Babei, fost nod pe Bucureşti pentru hărţi-cărţi, acel util proiect al lui Gabi Roşioru. Firesc, am găsit subiecte de interes comun (de la Dinu Mititeanu la alpinet şi la oamenii de munte de pe Dunăre). Tot în pauză Dragoş îmi spunea că m-ar ştii de mult timp deşi, după reperele oferite de el, nu cred să ne fi remarcat înainte de Casa cu prieteni. Oricum, decât să nu ne fi cunoscut deloc, e bine că cunoaştem şi acum. A mai apărut şi ocazia de a juca alt rol decât cele pe care eram obişnuit să le joc la concerte (regizorul Edy a văzut cumva lucrurile, eu m-am lăsat întrodus în joc şi, oarecum surprinzător, m-am simţit destul de bine deşi, presupun, nu a ieşit chiar totul perfect), situaţie în care am văzut lucrurile din altă perspectivă. Publicul, aşezat pe scaune, pe jos (mereu mi-au plăcut oamenii care stau pe jos la concerte; cândva, în Preoteasa, preferam şi eu să stau aşa) sau în picioare a oferit un spectacol fain, punctul culminant fiind atins spre final când un cuplu a ieşit la dans.

Mysha, glumeţ cum îl ştiu, mă întreba dacă sunt cu maşina când a văzut că am înlocuit berea din prima parte a serii cu suc.

Cam atât despre atmosferă. Acum, deşi am reţinut puţine lucruri despre concert, să încerc câteva vorbe şi despre ce s-a cântat.

Aşa cum deja spuneam s-a cântat în două reprize.

Recitalul lui Dragoş n-a mai fost înainte de pauză cum mă obişnuisem, a fost imediat după pauză. Piesele lui au fost cele obişnuite dar, cu timpul, am înţeles că vrea să-şi facă un repertoriu mai vast. Succes! :) Noutatea de ieri seară este o preluare a unei vechi piese Sarmalele reci, de pe albumul Ţara te vrea prost (1995), Gaşca de la bloc. Mi se pare fain obiceiul de a cânta o piesă de gaşcă în fiecare concert dar, pe cât posibil, de fiecare dată altă piesă. Iar cu Sarmalele reci mi-am amintit de perioada în care terminam liceul, abia îl cunoscusem pe Ştefan, încercam acea ieşire pe munte, de capul meu, din care m-am întors cumva cu coada între picioare după ce urcasem singur din Buşteni în Piatra Arsă şi mi se cam urâse. Chiar dacă atunci nu-i percepeam aşa, acum consider că au fost ani destul de frumoşi...

N-a lipsit purpuriul de munte (parcă puţin mai scurt de data asta), alăturarea Puştoaicei cenacliste de Besamo mucho, Prosopul la care... nu am înţeles exact ce a vrut Mi să sugereze când a spus despre cei care au prosop că acum e momentul să-l scoată. :) Dacă v-aţi gândit şi voi la ce m-am gândit eu... să NU vă fie ruşine! :P Am auzit din nou acea piesă Bosquito în timpul căreia nu mi-am mai amintit de Vera, am mai auzit că... ca Maria nu e nimenea (foarte corectă afirmaţie, mă gândesc la nepoata mea când spun asta), am auzit-o şi pe Valeria pierzându-şi memoria, am auzit publicul în mare formă pe câteva piese (Suntem vise, Şi-am iubit o ardeleancă) situaţie în care un microfon a fost îndreptat spre spectatori, au fost şi momente mai rock.

EDIT: Un moment de care era să uit: Numai una de la Talisman care mi-a picat tare bine pentru că-mi place piesa asta de o grămadă de vreme...




Concertul, pe la miezul nopţii, s-a încheiat cu un bis şi, vorba Sânzianei, era să se lase şi cu tris. :D Curând îmi luam zborul din club şi, în primul sfert de oră din noua zi aterizam cu un taxi acasă. Găsesc lumini aprinse, material de alpinism prin pat aşa că aştept să-şi găsească acesta locul prin rucsac, servesc desertul de la miezul nopţii (şi, culmea, nu mi-a stat în gât :D) după care plonjez în pat şi adorm. Peste câteva ore plecam spre acest rău necesar numit serVICIU...

Şi-am încălecat pe-o şa... şi am râs şi pe ziua de azi aşa... Dacă aşa e astenia de primăvară aş prefera o primăvară veşnică. Totuşi, nici un pic de vară nu-mi strică!

Până la viitoarea poveste, salut! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu