Zâmbet 1

Dispoziţie neutră, merg spre serviciu pe acelaşi drum monoton. Deodată, în faţa mea apare o pată verde. O tânără pe care am observat-o în grabă purta o geacă colorată în nuanţa cearceafului pe care dorm de câteva nopţi încoace. Mă amuză coincidenţa.

Alte motive de zâmbet, aici. Nu vreau să vă stric plăcerea dar ţin neapărat să precizez că mă irită citatul din Marquez. Care citat? Cel de aici.

Când s-a înşelat bunica?

1 ianuarie 2013 stil vechi, ora 18:45, Piaţa Victoriei

Cobor în staţie cu gândul fugit cine ştie spre ce zări. Când, ce să vezi? Lebăda neagră sau, după cum se exprima o cunoştinţă (chiar că nu mai ştiu nimic despre Andreea...), şoc şi groază! Ea!

Nemernic început de an!!!

O văd, o aşez în grupul femeilor pe care le-am iubit dar cărora doar în câteva împrejurări deosebite le-a păsat de mine, îmi dau seama odată în plus că, diluată în acest grup, nici ea nu mai este ce era odată, succesoarea celei mai frumoase femei din lume...

Nu îmi e mereu uşor să accept că ea nu mai are niciun chef să stea de vorbă cu mine deşi, uneori, apar o grămadă de întrebări pe care mi-ar plăcea să i le adresez.

Am dormit prost noaptea următoare, convins fiind că, simbolic, faptul că am văzut-o din prima zi a noului an va însemna că voi avea un an trist în care toate amintirile urâte vor avea ocazia să îmi revină în memorie. Am şi început asta rememorându-mi în acea noapte câteva greşeli pe care eu le consider destul de importante.

Ce amestec are bunica în toate astea? Are, prin ultimele vorbe pe care le-am auzit de la ea, câteva zile înainte ca ea să păşească dincolo:

Adrian, să nu renunţi la facultate şi să nu laşi niciodată credinţa!

Suna destul de imperativ dar timpul a demonstrat că nu atinsese cu acele ultime cuvinte aspectele cele mai importante ale vieţii... N-a spus nimic despre prietenie, iubire, avere...

Cu facultatea, cei care mă cunosc de mai mult de 10 ani ştiu cum mi-a mers. Cu credinţa, cel puţin după ultima încercare de apropiere de biserică, nu mai am de mult timp o relaţie prietenească. Totuşi, sufăr în mai mică măsură din cauza facultăţii (din cauza religiei nu sufăr chiar deloc) decât din cauza acestor femei care au văzut în mine altceva decât aveam eu nevoie să vadă.

Aproape că nu mai contează dacă le-a chemat A., C., I., L., M., N., O., R. sau S. Într-o măsură mai mică sau mai mare, toate mi-au adus câte-o porţie de suferinţă. E adevărat că au rămas şi mici porţii de amintiri plăcute dar, diluate de timp şi de cantitatea mai mare de durere, aproape că nu mai contează...

Mult prea lucid...

Am început 2012 dormind sau încercând să dorm. Mi-e lene să caut în arhivă pentru a-mi aminti exact. Oricum, am început anul într-o stare nu tocmai bună. Am terminat anul într-o stare vizibil mai bună, chiar dacă, mult prea lucid privind lucrurile, sunt elemente importante care nu s-au schimbat în viaţa mea deşi mi-ar fi plăcut să se schimbe. S-a schimbat în schimb modul în care le percep. Deşi, privindu-mi viaţa de sus, pot spune precum băieţii de la Antract, pe care i-am redescoperit în seara de 31 decembrie 2012, că încă sunt mult prea lucid pentru lumea asta, am început să las mai mult loc pentru relaxare, zâmbet, toleranţă, câteodată chiar pentru indiferenţă.

Sigur, mi-ar fi plăcut să încep noaptea dintre ani luându-mi limba-n gură cu o tipă de care să fiu îndrăgostit până peste urechi şi să o continui conectat la mijloc cu aceiaşi stimabilă, onorabilă bla- bla... Cumva pe tema asta recomand Dama de pică a lui Vintilă:



Faptul că 2012 s-a încheiat şi 2013 a început altfel decât aş fi preferat a lăsat loc unei relative stări de bine întreruptă totuşi, din când în când, de sus pomenita luciditate.

La mulţi ani- lumină!

Începe 2013...

Tot cu Ioana Bărbuliceanu, de data asta cu o preluare...



Este de urmărit puştoaica, zic eu.