duminică, 5 noiembrie 2017

Dobrogea de Nord, în ultimele zile de vară (5)


Ziua 1 este descrisă aici
Ziua 2 este descrisă aici
Ziua 3 este descrisă aici
Ziua 4 este descrisă aici


ZIUA 5, VINERI 20 OCTOMBRIE 2017

Aproximativ 25 km mers pe jos

Pe la 1:30 ies din sac să mănânc. Termin de mâncat la 2:15 apoi mă culc la loc. De data asta sunt cam leneş, mă trezesc şi încep să împachetez pe la 6:30. Peste vreo două ore termin cu bagajul.





Înainte de 9:00, plec spre Valea Seacă, în căutarea marcajului de legătură cu poteca Dealul cu Drum. Între timp, pe la 7:30, cerul se colorează a răsărit




La 9:08, aproape exact când mă aşteptam să se întâmple, văd pe lângă triunghiul albastru marcaje roşii, cruce şi triunghi, de generaţii diferite (triunghiul mai vechi, crucea mai nouă). La bifurcaţie este montată o băncuţă. Profit de ea şi fac popas. Mă bucur că am identificat poteca spre Dealul cu Drum



Filmez...


Fotografiez, beau ceai. Până aici coborâsem destul de abrupt porţiunea de care cred că se plâng şi cei care aleg să urce pe Vf. Ţuţuiatu dinspre Valea Seacă. Acestora le dau o veste proastă, nici dinspre Greci, pe Valea Morsu, nu se urcă tocmai molcom...

Prind un drum larg prin pădure, acoperit de o cantitate apreciabilă de frunze. Merg pe el încet, răbdător, atent la schimbările de direcţie corect semnalizate (săgeţi, marcaj triunghi roşu vechi sau cruce roşie nouă, marcaj hibrid –cruce cu căciuliţă- pe alocuri), mă odihnesc în picioare din când în când (de fapt aveam nevoie să-mi odihnesc în special umerii).



Într-un târziu ajung în poteca Dealul cu Drum pe la 10:55. Aici fac un popas lung, în speranţa că voi rezolva problemele cu maţele. Nu le rezolv.

În schimb, mă trezesc cu doi motociclişti cu număr de MS dând buzna dinspre Nifon. Mă întreabă despre calea spre vârf, le spun că nu le dau şanse să facă pe motoare ultima bucată de sub vârf, nu mult după ce terminăm discuţia mă trezesc că vitejii se întorc pentru că “sunt prea mulţi copaci căzuţi”. Bag de seamă că natura a ştiut să se apere de acest tip de invazie. Ce m-a intrigat legat de motociclişti este că nu păreau să se fi documentat înainte de a pleca la drum. Aveau ei senzaţia că, dacă trec Ţuţuiatul, pot continua spre Galaţi. Iar noi, ăştia care mai căscăm ochii la hărţi, ştim că până la Galaţi mai aveau de traversat destule localităţi, admiţând că ar fi menţinut direcţia corectă. Practic, venind dinspre Nifon, motocicliştii ar fi trebuit să treacă prin Greci- Măcin- Jijila- I. C. Brătianu şi abia apoi să ajungă în Galaţi cu bac-ul...

Odată intrat pe Dealul cu Drum constat că drumul este o simplă potecă, năpădită din loc în loc de vegetaţia lemnoasă. Chiar la început, deşi iniţial văzusem marcajul relativ jos, m-am trezit urcând o pantă apreciabilă doar pentru a observa de sus că marcajul e mult în stânga, la câţiva metri altitudine mai jos. O nouă, mică, sesiune de mers prin boscheţi. Mai departe nu am mai ieşit evident din potecă.

Cam între 12:30- 13:00 fac popas într-o mică poiană care, undeva sub potecă, după o perdea nu tocmai compactă de vegetaţie, are o soră ceva mai ascunsă. Nu m-ar mira ca, vara, în poieniţa de jos, să vină oameni la plajă. Deşi, cu căpuşele astea…



La 13:45 mă aflu deasupra unui platouaş pe care aş campa în alte împrejurări. De aici se vede frumos spre Greci. Între timp, mi se alăturase marcajul punct albastru pe care iniţial îl văzusem mai sus, fugind în stânga, oarecum abrupt. Pare destul de tehnică această potecă tematică. 




Poteca continuă ba pe pajişte, ba prin pădure, ba printre stânci. Este destul de spectaculoasă, cel puţin din Greci până în poieniţa sus pomenită, în care stătusem câteva minute la plajă. Mai departe, spre Nifon, presupun că-şi păstrează aspectul de alee largă prin pădure.

 
La 14:25 ajung la asfalt, în zona de start a unei competiţii sportive care îşi are baza în Greci. Nu ştiu sigur dacă e vorba de trail running sau de mountain bike. La 15:10 depăşesc piaţa din Greci. Curând ies din localitate.


Pe la 16:15 ajungeam în DN 22D, la 10 km de Măcin. La ieşirea din Greci spre DN 22D ştiu că era cândva un camping. Acum n-am văzut nimic care să sugereze asta...

Fără să am o explicaţie pentru asta, în zona palmei stângi intervenea din când în când o senzaţie de amorţeală. Mă mai jena uneori în partea dreaptă a bazinului, senzaţia neplăcută, vag dureroasă, coborând până aproape de genunchi. După ce târâsem rucsacul ba pe pământ, ba pe stânci începusem să mă tem că i se va rupe fundul (dublat cu simţ de răspundere de către producător) şi voi rămâne cu bagajul în drum. Senzaţiile astea reuşeau să-mi provoace anxietate.

Nu părea extrem de târziu aşa că am continuat cu gând să ajung pe lumină înapoi la Fântâna de Leac. N-am avut noroc, până la urmă am ajuns pe beznă, din cauza pauzelor pe care maţele mi le ceruseră insistent. Într-un final reuşesc să mă desfund şi pornesc uşurat, la lumina frontalei, pe ultimii 600 de metri de DN şi apoi pe cei 3,5 km de drum de exploatare care m-a adus la ora 20:50 la deja obişnuitul loc de cort.



Între timp, în dreptul fermei pe care am amintit-o şi zilele trecute, am testat aparatul anticâini pe potăile care m-au lătrat insistent de parcă nu mai văzuseră în viaţa lor drumeţ mergând la frontală pe acolo. Am avut succes, niciun câine nu s-a apropiat la mai puţin de 10 metri de mine. M-au lătrat, chiar dacă nu i-am văzut, şi câinii mânăstirii. I-am tratat şi pe aceştia cu ultrasunete şi flash-uri. Teribil de interesant se vedeau ochii câinilor când stăteau în calea luminii generate de aparatul anticâini.

Odată ajuns la locul de cort, am alergat un pic după prietena mea, vulpea. Când am văzut că nu o scot la capăt cu cumătra, m-am apucat să pun cortul sperând că nu îşi va înfige colţii în mine sau în bagaje. Până la urmă a dispărut. S-o fi prins că, de data asta, nici măcar cu puţin zer nu mai am de gând s-o servesc…




Mă culc fără să mai scot sacul de dormit din rucsac, pentru a împacheta mai repede dimineaţă.



Ziua 1, e descrisă aici Ziua 2, e descrisă aici Ziua 3, e descrisă aici

Cheap Offers: http://bit.ly/gadgets_cheap

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu